PREZENTARE

   Editura Ecco - Aparitii editoriale

   

Argument


Despre o şcoală română de istoria religiilor nu se poate vorbi deocamdată, în România post-comunistă, datorită izolării culturale şi prohibiţiilor ideologice din perioada 1945-1989, în ciuda prezenţei în comunitatea ştiinţifică internaţională a doi reprezentanţi de marcă, Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu. Pe de altă parte, şi în cultura română se afirmă tot mai acut nevoia unui discurs istorico-religios asupra religiei, paralel şi autonom în raport cu discursul teologic.

Or, constituirea unui atare discurs analitic şi interpretativ ar deveni posibilă în primul rând prin instituţionalizarea acestei discipline în universităţile din România, cu atât mai mult cu cât ea are deja o lungă tradiţie în programele universităţilor europene şi americane. Apoi, pentru a evita capcana căderii în modelul “formelor fără fond”, care revin în învăţământul românesc în perioadele de tranziţie ori de criză, o asemenea instituţionalizare ar trebui să fie însoţită nu numai de dinamizarea şi actualizarea cercetării fundamentale, ci şi de difuzarea literaturii de specialitate (prin traducerea lucrărilor mai importante) şi de formarea unor centre de cercetare locale de tip reţea (prin colaborarea celor interesaţi de istoria religiilor în cadrul unor reviste de specialitate). Salutăm, în acest sens, prezenţa revistelor Archaeus. Studii de istorie a religiilor (editată de Centrul de Istorie a Religiilor, Universitatea Bucureşti) şi Origini. Caiete silvane. Revistă de studii culturale (editată de Centrul Culturii Tradiţionale Zalău şi de Asociaţia Origini). Credem că asemenea reviste pot contribui atât la configurarea unor reţele de specialişti în ştiinţa religiilor, cât şi la coagularea orizontului de aşteptare al cititorilor, activând nevoia de cercetare istorico-religioasă şi stimulând dezvoltarea spiritului critic în acest domeniu. întrucât, trebuie s-o spunem, în România se scriu studii istorico-religioase, mai mult sau mai puţin consistente, dar cel mai adesea ele rămân ocultate în reviste de altă factură (istorice, etnologice şi antropologice, istorico-filosofice, teologice etc.), în virtutea statutului ancilar pe care acest domeniu ştiinţific îl are în sistemul disciplinelor universitare româneşti. Istoria comparată a religiilor este o disciplină liminară, “parazitată” în lumea ştiinţifică de la noi într-o manieră mai mult sau mai puţin “lăutărească” de domeniile conexe (istorie antică, medie şi modernă, arheologie, etnologie, antropologie, filosofie, critică şi istorie literară, istoria artelor, teologie, sociologie, psihologie etc.). Acest fapt probează nevoia culturală autohtonă de discurs istorico-religios, care e susţinută însă prea puţin de o conştiinţă critică pe măsură şi de o metodologie riguroasă, adecvată obiectului cercetat.

Proiectul acestei reviste istorico-religioase încearcă să sprijine atât formarea unei reţele interdisciplinare de specialişti interesaţi de cercetarea fenomenului religios - cu atât mai mult cu cât situs-ul epistemic al istoriei religiilor este extrem de deschis înspre domeniile vecine şi înrudite -, cât şi instituţionalizarea istoriei religiilor ca disciplină autonomă în sistemul universitar românesc.

 

 

Bogdan Neagota